Adormirea Maicii Domnului

Adormirea Maicii Domnului – mutare la viață

 

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului (Uspenia) este fixată în calendarul creștin-ortodox pe data de 15 august a fiecărui an, fiind cea mai veche și cea mai importantă sărbătoare în cinstea Sfintei Fecioare și rânduită între cele 12 praznice împărătești, supranumită Sfântă Măria Mare sau Paștele de vară.

Date sigure despre această sărbătoare avem începând din secolul al V-lea (în Siria), mai ales după Sinodul al IV-lea Ecumenic, sinod care a hotărât că Maica Domnului este Născătoare de Dumnezeu, cultul ei cunoscând de acum o foarte mare dezvoltare. Sărbătoarea bisericească a sfârşitului vieţii pământeşti a Fecioarei a început probabil în Ierusalim, unde mormântul Maicii Domnului din Ghetsimani este şi astăzi loc de pelerinaj; generalizarea Praznicului Adormirii Maicii Domnului în Răsărit se datorează împăratului bizantin Mauriciu (528-603), care a rezidit Biserica Maicii Domnului din Ghetsimani şi care a fixat definitiv şi data sărbătoririi ei la 15 august. În secolul al VI-lea, sărbătoarea este menţionată şi în Apus, pentru prima dată la Sfântul Grigorie, episcop de Tours († 593 sau 594), cu deosebirea că acolo Adormirea Maicii Domnului se sărbătorea la date diferite de tradiţia Răsăritului, la 18 ianuarie, iar în unele părţi, la 15 ianuarie.

Această sărbătoare comemorează, pe de o parte moartea și îngroparea Maicii Domnului, iar pe de altă parte înălțarea ei cu trupul la cer.

Limbajul liturgic folosește termenul de adormire,inspirându-se din textul biblic de la Luca 8, 52: N -a murit, ci doarme. Creștinismul înțelege, așadar, moartea nu ca pe o stare de trecere în neființă, ci ca pe o stare din care te poti trezi, o trecere dintr-un mod de existență în altul. Fecioara Maria s-a mutat din moarte la Viață, adică la adevărata viață hărăzită omului de la crearea sa: petrecerea în prezența lui Dumnezeu de la Care ne vine existența: Eu sunt învierea si viața; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. (Ioan 11, 25)

Evenimentul Adormirii Maicii Domnului nu este descris în Sfânta Scriptură, ci este consemnat de tradiția Bisericii; între cei care au vorbit despre el în primele secole creştine au fost Sfântul Dionisie Areopagitul (sec. I), Meliton de Sardes (sec. II), Sfântul Epifanie de Salamina (sec. IV) şi Sfântul Iuvenalie, patriarhul Ierusalimului (sec.V), a cărui mărturisire, adresată împărătesei bizantine Pulcheria, este deosebit de grăitoare: Deşi în Sfânta Scriptură nu sunt date cu privire la împrejurările morţii Maicii Domnului, noi le cunoaştem din vechea şi credibila Tradiţie a Bisericii… ştim că, la trei zile după adormire, trupul Sfintei Fecioare a fost ridicat la cer, în mormântul din Grădina Ghetsimani găsindu-se doar acoperământul ei. Mai târziu, în secolul al XIV-lea, toate aceste informaţii vor fi adunate şi detaliate în lucrarea Historia Ecclesiastica (Istoria Bisericii) a lui Nicephorus Callistus (†1335). Alți părinți orientali care fac referire la eveniment sunt: patriarhul Modest al Ierusalimului, Andrei Criteanul, Gherman al Constantinopolului și Sfântul Ioan Damaschin. Pe baza tradiției eclesiastice, iată ce relatează:

SINAXARUL ZILEI DE 15 AUGUST:

Când a binevoit Hristos, Dumnezeul nostru, ca să ia pe Maica Sa la Sine, atunci, cu trei zile mai înainte, a făcut-o să cunoască, prin mijlocirea îngerului, mutarea sa cea de pe pământ. Căci Arhanghelul Gavriil, venind la dânsa, a zis: Acestea zice Fiul tău: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeste cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viața cea nemuritoare. Născatoarea de Dumnezeu s-a bucurat cu bucurie mare și, cu dorul ce avea ca să se mute la Fiul său, s-a suit degrab în Muntele Măslinilor ca să se roage, căci avea obiceiul de a se sui adesea acolo ca să se roage. Atunci s-a întâmplat un lucru minunat: când s-a suit acolo Născătoarea de Dumnezeu, atunci de la sine s-au plecat pomii ce erau pe munte și au dat cinstea si închinăciunea ce se cădea către Stăpâna, ca și cum ar fi fost niște slugi însuflețite.

După rugăciune s-a întors acasă și îndată s-a cutremurat casa cu totul, iar ea, aprinzând multe lumânări și mulțumind lui Dumnezeu și-a chemat rudeniile și vecinii, și-a aranjat toată casa, și-a pregătit patul și toate cele ce se cădeau pentru îngroparea ei. Le-a spus cele ce i-a zis îngerul în legătură cu mutarea sa la cer, iar ca dovadă a arătat și darul ce îl primise de la înger: o ramură de finic.

Femeile chemate, o dată ce au auzit acestea, au început să plângă cu jale și cu suspin, rugând-o să nu ramână sărace de dânsa. Preacurata Fecioară le-a mângâiat, spunându-le că, prin plecarea sa la ceruri, va cerceta și va ocroti (adumbri) întreaga lume. Apoi a lăsat cele două veșminte ale sale la două văduve sărace, care-i erau ei prietene și cunoscute și pe care tot ea le hrănise.

În acest timp, un sunet grabnic de tunet și arătare de mulți nori aduceau de la marginile lumii pe toți ucenicii lui Hristos. Între aceștia erau și de Dumnezeu întelepții ierarhi: Dionisie Areopagitul, Ierotei și Timotei. Aceștia, dacă au aflat motivul venirii lor acolo, au zis aceste cuvine către dânsa: O, Stăpână, cât ai trăit cu noi în lume, te-am socotit Stăpâna și Învățătoarea noastră, cu greu vom suporta plecarea (moartea) ta. Însă, de vreme ce cu voia Fiului și Dumnezeului tău, te muți la cele ce sunt mai presus de lume, noi și plângem, și lăcrimăm, dar totodată ne și bucurăm pentru ceea ce urmează să se întâmple. Atunci ea a zis către ei: Prietenii mei și ucenicii Fiului și Dumnezeului meu, nu transformați bucuria mea în plâns, ci îngrijiți-mi trupul, după ce eu îl mă voi așeza pe pat.

După ce s-au spus toate aceste cuvinte, iată că a sosit și minunatul Pavel, apostolul, care, închinându-se la picioarele Maicii lui Dumnezeu, și-a deschis gura și a început să o laude, zicând: Bucură-te Maica Vieții, împlinirea și încheierea propovăduirii mele; cu toate că pe Hristos, Fiul tău, nu L-am vazut în trup pe pământ, pe tine când te privesc, mi se pare că Îl văd pe El.

După aceasta, Fecioara și-a cerut iertare de la toți, s-a întins pe pat, a făcut o rugăciune pentru întărirea lumii și pentru pașnica sa trecere din lumea aceasta și le-a dat tuturor binecuvântarea sa. Astfel, și-a dat sufletul în mâinile Fiului și Dumnezeului său. Atunci, s-au petrecut lucruri minunate: ochii multor orbi s-au luminat și auzul surzilor s-a deschis, șchiopii au început să meargă și multe feluri de suferințe și de boli lesne se vindecau. Petru și ceilalți Apostoli au început cântarea de prohodire (înmormântare); unii au ridicat patul, alții mergeau înainte cu făclii si cu cântări, conducând spre mormânt trupul cel primitor de Dumnezeu, iar văzduhul era plin de glasurile cetelor celor mai presus de firea omenească (îngerii).

Observând aceste lucruri, mai-marii iudeilor i-au plătit pe unii din popor să răstoarne patul pe care zăcea trupul cel de viață începător. Dar Dumnezeu i-a pedepsit pe îndrăzneții aceia prin orbirea ochilor și pe unul, cu numele Jehonias, care pusese mâinile pe acel sfânt pat, un înger l-a lipsit de amândouă mâinile, care au rămas atârnate de pat. Dându-și seama de greșeala făcută, toți aceștia s-au căit și, crezând din tot sufletul, au fost vindecați.

Apostolii au sosit în satul Ghetsimani și au așezat trupul Maicii Domnului într-un mormânt, priveghindu-l timp de trei zile și auzind neîncetat glasuri îngerești.

Toma, unul dintre Apostoli, nu a participat la preamărita îngropare, sosind cu trei zile mai târziu; fiind foarte mâhnit și întristat, că nu se învrednicise să vadă și el trupul sfânt, ceilalți Apostoli au deschis cu grijă mormântul ca și el să se închine trupului Nascatoarei de Dumnezeu. Toți s-au minunat pentru că trupul ne mai era în mormânt, rămânând Apostolilor si tuturor credinciosilor, ca mângâiere și mărturie nemincinoasa a mutării Nascatoarei de Dumnezeu, numai giulgiul. Până astăzi se păstrează acel mormânt cioplit în piatră, care este loc de închinăciune întru mărirea și cinstea Preabinecuvântatei Măritei Stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarea și Pururea Fecioara Maria.

•

Sfinții Părinți spun că nu se cuvenea ca trupul ei, din care S-a întrupat Dumnezeu – Cuvântul, să rămână în mormânt și să fie dat stricăciunii. După cum trupul ei a rămas fără stricăciune, adică feciorelnic, în timpul nașterii lui Hristos din ea, tot așa a rămas trupul ei fără stricăciune întru adormirea și mutarea ei de la viața pământească la viața cerească. De aceea, adormirea Maicii Domnului fiind mutare la viață, nu este zi de întristare, ci de bucurie.

•

Praznicul Adormirii Maicii Domnului se bucură de o mare cinstire în rândul credincioşilor ortodocşi, având rânduită o perioadă de două săptămâni de postire, înaintea sărbătorii, ca perioadă de pregătire. În seara dinaintea sărbătorii se săvârşește în toate bisericile Vecernia cu Litie şi chiar Rânduiala Privegherii, adică şi slujba Utreniei, urmată de cântarea Pohodul Maicii Domnului. Prohodul Maicii Domnului a fost alcătuit de către Manuil Corinteanul în sec. XVI după modelul Prohodului Domnului nostru Iisus Hristos. Foarte multe mănăstiri din ţară adună cu prilejul acestui praznic sute şi mii de pelerini în jurul zidurilor lor, ei petrecând întreaga noapte în rugăciune, cântare şi priveghere.

Un lucru important de remarcat este și faptul că biserica parohiei Giulești – Sărindar, deși la icoana hramului de pe catapeteasmă are chipul Sfântului Arhidiacon Ștefan, serbează ca ocrotitoare pe Maica Domnului. Explicația pe care o găsim ar fi aceea că hramul inițial ar fi fost sărbătoarea Sfântului Ștefan, dar, întrucât aici a fost schit călugăresc, cu timpul a fost însușită ca hram sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, care în toate mănăstirile era sărbătorită cu fast, mai ceva ca un hram.

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este precedată de 14 zile de post strict (1-14 august), cu dezlegare la untdelemn şi vin sâmbăta şi duminica şi cu excepţia Schimbării la Faţă (6 august), când este dezlegare la peşte, indiferent în ce zi ar cădea. În zilele de peste săptămână din post, se slujeşte ori Paraclisul Mare al Maicii Domnului (slujbă de implorare) ori al doilea paraclis al Maicii Domnului. Dacă ziua praznicului cade miercuri sau vineri, se dezleagă la peşte.

•

În lumea satului românesc, sărbătoarea este numită Sfântă Măria Mare. Maica Precista este grabnică ajutătoare. Ea ascultă rugăciunile celor care  îi cer ajutorul în special în momente de cumpănă. Femeile se roagă Sfintei Fecioare să le ajute la uşurarea naşterii, tinerele fete la grăbirea căsătoriei, păgubiţii – pentru prinderea hoţilor. Sărbătoarea Sfintei Marii este considerată hotar între vară şi toamnă, se lasă pălăria şi se caută… căciula. Femeile duc la biserică ofrandă din ciorchini de struguri şi prune. În această zi se tocmesc pândarii la vii. Se mai spune că dacă înfloresc trandafirii, toamna va fi lungă.

În icoană, adormirea Maicii Domnului este reprezentată stând întinsă pe pat, în mijlocul Apostolilor, în vreme ce Hristos primește în brate sufletul său, simbolizat printr-un chip mic de copil îmbrăcat în alb. În biserici, imaginea Adormirii este reprezentată, de obicei, pe peretele de apus al naosului, deasupra ieșirii din biserică.

Imnografie

Tropar (Glasul 1)

Întru naştere fecioria ai păzit,

întru adormire lumea nu o ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare.

Mutatu-te-ai la viaţă, fiind Maica Vieţii,

şi cu rugăciunile tale, izbăveşti din moarte sufletele noastre.

Condac (Glasul al 2-lea)

Pe Născătoarea de Dumnezeu, cea întru rugăciuni neadormită şi întru folosinţe de nădejde neschimbată mormântul şi moartea nu au ţinut-o.

Căci, ca pe Maica Vieţii, la viaţă a mutat-o Cel ce S-a sălăşluit în pântecele ei cel pururea fecioresc.